Sfaturi utile
- ACASA
- Sfaturi utile
- Alaptarea
- Mastita
Mastita
Mastita este o inflamație a sânului, adesea însoțită de infecție, fiind rezultatul unui canal lactifer înfundat. Dacă un canal înfundat este tratat din timp, este mai puțin probabil să progreseze până la mastită.
Simptomele mastitei:
- apare o umflătură dureroasă și tare în sân
- simți o căldură neobișnuită într-o zonă a sânului
- observi înroșire și durere în această zonă
- simți o tumefiere generală după alăptare
- simți durere și slăbiciune
Tratamentul mastitei:
- alăptează-ți bebelușul des pe ambele părți, la fiecare 2-3 ore (inclusiv noaptea), golind sânul afectat și extrăgând laptele rămas între alăptări
- încearcă să te odihnești mai mult
- aplică comprese calde, umede sau uscate, pe zona afectată (de ex. Lansinoh Thera Pearl, o sticlă cu apă caldă, comprese calde, fă o baie sau un duș)
- masează dinspre peretele toracic spre mamelon trecând peste zona dureroasă înainte și în timpul alăptării
- evită să porți haine strâmte
Totuși, dacă după 8-24 de ore nu observi îmbunătățiri și dacă:
- faci temperatură mai mare de 38,4ºC
- observi puroi sau sânge în laptele tău
- observi dungi roșii pe sân
- prezinți simptome de gripă
atunci este o idee bună să mergi să te vadă un doctor, care va putea desigur să îți prescrie antibiotice pentru mastită care să fie compatibile cu alăptatul.
Cauze de mastită:
- înțărcare bruscă sau tipare de alăptare neregulate, ce determină umplerea sau angorjarea sânilor
- hainele strâmte sau presiunea exercitată pe sân
- prinderea greșită a sânului de către bebeluș
- mameloane dureroase sau crăpate
Extragerea eficientă a laptelui este de maximă importanță, iar după naștere alăptarea timpurie, frecventă și fără restricții ajută la realizarea acestui lucru. Rezistența ta la infecții va scădea dacă ești anemică, slăbită sau extenuată.
Hrănirea bebelușului în timpul unui acces de mastită
Este important să continuați alăptarea în timpul mastitei pentru a evita formarea unui abces la sân. Alăptarea în aceste momente nu va fi dăunătoare pentru bebeluș deoarece laptele conține anticorpi ce îl apără de infecție.
De obicei, mastita afectează un singur sân. Se recomandă să alăptezi mai întâi de la sânul afectat. Laptele s-ar putea să aibă un gust mai sărat și ai putea încerca diferite poziții de alăptat pentru a încuraja bebelușul să accepte sânul. Dacă bebelușul continuă să fie reticent, multe mame extrag laptele, ceea ce menține producția de lapte până când dispare gustul sărat, de obicei în cel mult o săptămână.
De asemenea, poate vei găsi util să citești ghidul nostru legat de mameloanele dureroase în timpul alăptării, inclusiv sfaturile și recomandările pentru ameliorarea durerilor.
Categorii asociate
S-ar putea sa ai nevoie
-
Tampoane de sân de unică folosință
Confortabile, ultra-absorbante și potrivite pentru toate dimensiunile de sâni, tampoanele de sân de... Vezi -
HPA® Lanolină cremă pentru mameloane Lansinoh
HPA® Lanolina Lansinoh a fost creată de specialiștii în alăptare și îngrijirea pielii pentru mamele... Vezi -
Pompiță de formare a mamelonului
Pompița de formare a mamelonului de la Lansinoh ajută în alăptare prin faptul că trage în afară... Vezi -
Pernițe pentru sân 3 în 1 Lansinoh THERA°PEARL®
Pernițele pentru sân 3 în 1 Lansinoh THERA°PEARL® la cald sau la rece este o soluție avansată... Vezi